3hand

Dimensiune font:

Lot de avarie

| 08-08-2017 14:00

Cea de-a patra săptămână de la reluarea pregătirilor s-a încheiat cu participarea la tradiţionalul Memorial „Mihai Mironiuc”, desfăşurat la Suceava. Săptămâna trecută a fost însă cea mai fierbinte, deoarece de luni antrenorul principal Leonard Bibirig nu s-a mai prezentat la antrenamente, preşedintele Mihail Gabriel Popescu şi-a anunţat retragerea de la cârma echipei, precizând totodată că şi directorul tehnic Cornel Bădulescu a luat aceeaşi decizie, pasul lor fiind făcut după ce a devenit clar că nu va fi dublat milionul de lei brut pentru dificilul sezon de Liga Naţională. Se pare însă că Bădulescu ar putea fi totuşi întors din drum, deşi n-a însoţit echipa la Suceava, ea fiind condusă de antrenorul secund Florin Spiridon. Lotul deplasat la amintitul turneu  este însă unul mai degrabă de avarie în perspectiva participării în primul eşalon, deoarece abia a putut fi încropită o echipă şi efectuate două-trei schimbări!

 

Citeşte şi Trădat de tripleta ofensivă!

 


În primul meci, Politehnica a cedat în faţa celor de la CSM Focşani cu 23-28 după ce la pauză conducea cu 14-11, apoi s-a impus cu 29-28 în faţa celor de la Ştiinţa Bacău, cea mai bună grupare a eşalonului secund, iar în faţa gazdelor de la Bucovina a pierdut cu 25-31 şi a ocupat locul 3 în clasamentul final. Trofeul a rămas la Suceava, echipa gazdă impunându-se şi în celelalte două jocuri (34-31 cu Ştiinţa şi 21-20 cu CSM), locul secund fiind ocupat de focşăneni (30-24 cu Ştiinţa). „Este evident că ne mai trebuie măcar trei handbalişti valoroşi pentru a nu deveni victime sigure în Liga Naţională”, a fost concluzia lui Florin Spiridon. Dragoş GAŞPAR

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

loading...
 

 

Gata cu baschetul feminin la Iaşi!

Conducerea CS Politehnica Iaşi a inştiinţat Federaţia Romană de Baschet că işi retrage formaţia feminină din Liga Naţională, decizia fiind explicată de preşedintele Vasile Manole. „Această e ...

Simona Halep o invinge dramatic pe Johanna Konta si avanseaza in semifinale la Cincinnati

Simona Halep s-a calificat, sambata dimineata, in semifinalele turneului de la Cincinnati. Reprezentanta noastra a invins-o in sferturile de finala pe britanica Johanna Konta in doua seturi, scor 6-4, 7 ...

 VIDEO-Astra Giurgiu si CSM Poli Iasi au terminat la egalitate, scor 0-0- CLASAMENT

 Astra Giurgiu si CSM Poli Iasi au terminat la egalitate, scor 0-0, in primul meci al etapei a 7-a a Ligii 1. Gazdele au jucat mai bine de o repriza in inferioritate numerica, dupa ce Moise a primit dou ...

Surpriza de proportii la Cincinnati: Favorita numarul 5 a fost eliminata. Cum poate ajunge Simona Halep pe locul 1 WTA

 Simona Halep a scapat vineri seara de una dintre contracanditatele la ocuparea locului 1 in clasamentul WTA la inceputul saptamanii viitoare. Favorita numarul 5 la castigarea turneului d ...

 

Simona Halep anunță că nu este în cea mai bună formă: Ce spune românca despre primul loc mondial

Jucătoarea romană de tenis Simona Halep, ajunsă pentru al cincilea an consecutiv in sferturi la Cincinnati, poate deveni in premieră lider mondial dacă va castiga turneul din Ohio. Romanca a jucat finala ...

UPDATE Bădic n-a efectuat deplasarea la Giurgiu! Abia acum se încheie seria de foc!

UPDATE: Zvonurile apărute miercuri cu privire la posibila absenţă a lui Narcis Bădic din lotul pentru meciul cu Astra s-au adeverit, din păcate! Fotbalistul n-a efectuat deplasarea, iar conducerea clubului ...

Simona Halep o va intalni pe Johanna Konta in sferturi la Cincinnati: Iata ora de start a meciului

 Simona Halep o va intalni pe britanica Johanna Konta in sferturile de finala de la Cincinnati. Sportiva noastra va avea astfel sansa de a-si lua revansa dupa eliminarea de la Wimbledon. Ko ...

SC Antibiotice SA a decis ce va face cu echipa de volei Penicilina Iaşi!

SC Antibiotice SA a lansat astăzi un comunicat de presă prin care işi anunţă decizia cu privire la susţinerea pe viitor a activităţii Clubului de volei feminin Penicilina Iaşi.   Citeşte ...

Liga 1: Programul si televizarile meciurilor din etapa a 7-a

 Programul si televizarile meciurilor din etapa a 7-a din Liga 1. VINERI 21:00 Astra Giurgiu - CSM Poli Iasi SAMBATA 20:30 Gaz Metan Medias - ACS Po ...

Victoria Azarenka risca sa rateze US Open din cauza luptei pentru custodia copilului sau

 Jucatoarea belarusa de tenis Victoria Azarenka, fosta numarul unu mondial, ar putea declara forfait pentru ultimul turneu de Mare Slem al anului, US Open (28 august - 10 septembrie), din cauza rupturii re ...