00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

Un afacerist cu probleme penale face dezvăluiri din puşcărie: Ce i-au impus anchetatorii

| 12-08-2017 08:48

Un afacerist cu probleme penale iese la rampă şi face dezvăluiri din puşcărie. Acesta susţine că a fost supus unor presiuni inimaginabile din partea anchetatorilor. Omul de afaceri Sorin Strutinsky a povestit, la România TV, despre nedreptăţile la care ar fi fost supus în arest. Acesta a precizat că telefoanele i-au fost ascultate şi că după trimiterea în judecată a avut la dispoziţie trei săptămâni pentru a citi un dosar de 70.000 de pagini, ceea ce a dus la lipsa posibilităţii de "atac la soluţia definitivă" şi implicit a apărării sale.

 

"Dosarul este public, judecata este publică. Cu privire la mandatul din celula în care urma să fiu adus, am fost adus de la Sectia 15, probabil că acolo nu aveau mijloace tehnice. În 10.02.2015, când procurorul cere şi judecătorul acceptă urmărirea mea în celulă, la vorbitor, inclusiv cu avocatul, eu nu avem calitate, urmărirea era in rem. Eram arestat pe altă cauză. Am sesizat Inspecţia Judiciară, care nu s-a pronunţat în vreun fel. Am făcut contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, nici aici abuzul acesta nu a prezentat interes. Astăzi am făcut recurs la Înalta Curte, poate de data aceasta. Aflat la Rahova şi vorbind la telefonul meu din celulă am sfătuit pe cineva foarte apropiat mie ca prima oară când mai este bruscat în trafic de vreo maşină, cu mulţi indivizi care stăteau pe la colţuri, să anunţe la 112, ca să se facă o anchetă privind modalitatea brutală de fiaj. După acest telefon au încetat să mai fie vizibili. Telefoanele sigur (erau monitorizate în celulă la Rahova n.r.)", a declarat Strutinsky la România TV, la emisiunea lui Victor Ciutacu.

 

Mai mult, omul de afaceri a precizat: "în decembrie 2015, când am fost trimis în instanţă, am avut 3 săptămâni, care au cuprins Crăciunul şi Revelionul, în care a trebuit să citesc cele 115 volume, 70.000 de pagini. Am sesizat Camera Preliminară şi, deşi în primă fază judecătorii Înaltei Curţi s-au interesat, subiectul pe final a fost abandonat şi eu nu am mai avut cale de atac la soluţia definitivă. Cum a putut să fie pus în aplicare un mandat de către un ofiţer de poliţie judiciară de la DNA în interiorul Arestului Poliţiei. În ce constă această colaborare? Desigur că o să fac reclamaţii. Directivele de la cabinetul 1 cu beneficiarii secundari au continuat şi după arestarea mea împotriva celor din jurul meu care erau oameni liberi, care nu erau cercetaţi în niciun fel", a declarat Sorin Strutinsky.

 

Comisia de control a activităţii SRI va cere explicaţii în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora DNA a desemnat două unităţi a SRI ca beneficiari secundari ai interceptărilor, în cadrul dosarului care îi vizează pe Radu Mazăre şi pe afaceristul Sorin Strutinsky.

Vicepreşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, deputatul ALDE Marian Cucşa, a declarat, vineri, că la începutul sesiunii parlamentare din toamnă va supune problema transmiterii de către DNA la SRI a unor documente privind interceptările din dosare analizei membrilor comisiei, urmând a se decide dacă se va chema la audieri conducerea SRI sau dacă se va opta pentru o solicitare în scris. Acesta anunţase anterior, într-un comunicat de presă, că va cere oficial informări de la Serviciul Român de Informaţii, cu privire la aspectele semnalate opiniei publice de către reprezentanţii mass-media.

 

Potrivit unor note ale Cabinetului procurorului-şef Direcţie, transmise în decembrie 2014, ianuarie şi respectiv februarie 2015 către Serviciul tehnic al DNA, sunt desemnaţi beneficiari secundari ai informaţiilor obţinute de acest serviciu reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii. Mai exact, beneficiarii secundari ai informaţiilor erau două unităţi SRI din Bucureşti şi Constanţa. Notele sunt cuprinse în dosarul în care fostul primar de la Constanţa, Radu Mazăre şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, au fost arestati şi ulterior trimişi în judecată. Mazăre era acuzat că ar fi primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte, iar Strutinsky pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită. Toate notele ar fi semnate de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, conform sursei citate.

 

Ulterior, pe 6 mai 2016, omul de afaceri Sorin Strutinsky a sesizat Inspecţia Judiciară pentru eventuale abateri disciplinare comise de procurorul care a instrumentat cazul. În sesizare, afaceristul acuză, printre altele, "folosirea în mod nelegal şi în afara cadrului procesual a sprijinului Serviciului Român de Informaţii" ”Procurorul de caz a abuzat de metoda de delegare a activităţii de supraveghere pe două direcţii: una către lucrătorii de Poliţie Judiciară şi cealaltă către două unităţi militare ale SRI, instituindu-le, tot prin ”hibridare”- de această dată a normelor de procedură penală- drept beneficiari secundari şi punându-mă astfel în situaţia ca întreaga mea viaţă privat să fie sub atenta supraveghere a acestui serviciu, fără mandat legal, doar cu voinţa expres manifestată a doamei procuror”, se arată în sesizarea către Inspecţia Judiciară, omul de afaceri constănţean nominalizând-o pe procurorul de caz, Ana Dana Manuela.

De altfel, Strutinsky o acuză pe aceasta de divulgarea de informaţii din dosar, de presiuni, audierea cu rea-credinţă a martorilor sau folosirea unui denunţ neînregistrat. Răspunsul a fost însă scurt: Inspecţia Judiciară nu are calitatea de a pune în discuţie modul de administrare a probelor, drept urmare cele sesizate de afacerist nefiind subiectul unei verificări administrative. Inspecţia Judiciară precizează, în ceea ce priveşte implicarea Serviciului Român de Informaţii, că sprijinul SRI s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile din Legea securităţii naţionale nr.51/1991, având în vedere şi hotărârea Consiliului Superior de Apărare a Ţării, care a integrat problema corupţiei în structura strategiei de securitate naţională.

Omul de afaceri a atacat în contencios-administrativ decizia Inspecţiei Judiciare, la Curtea de Apel Bucureşti, cerând desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. Magistraţii Curţii de Apel au respins, pe 31 mai 2017, ca neîntemeiată acţiunea formulată în contencios-administrativ de către Sorin Strutinsky, stabilind că Inspecţia Judiciară a respectat marja de apreciere, "rezoluţia de clasare contestată nefiind emisă cu exces de putere". 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 
ULTIMA ORA

 

 

 
loading...

 

Tudorel Toader, contraatac în războiul cu Augustin Lazăr. TENSIUNI în justiție

  Ministrul Justitiei i-a dat astăzi o nouă replică acidă lui Augustin Lazăr.   După ce ieri ministrul Tudorel Toader l-a dat pe Augustin Lazăr, procurorul general al Romaniei, pe mana Inspe ...

 Deputatul Bodea: „Centenarul, o beţie de vorbe goale”

Deputatul PNL Marius Bodea aduce o serie de critici privind viziunea Guvernului referitoare la marcarea Centenarului Unirii. Parlamentarul spune că evenimentul a fost transformat de către Guvernul Romaniei in ...

 PMP cere şedinţă extraordinară de CJ pentru Aeroport

Schimbarea denumirii Aeroportului Internaţional Iaşi continuă să starnească dispute intre taberele politice din Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi. Noi reacţii vin din partea PMP, care a propus recent redenu ...

Tudorel Toader îl cheamă la RAPORT pe procurorul general: întâlnire de GRADUL ZERO

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat că va avea o intalnire cu procurorul general Augustin Lazăr si in functie de răspunsurile pe care acesta le va furniza va sesiza Inspectia Judiciară, pentru c ...

 

PNL pune gaz pe foc în gâlceava de la Aeroport

În vreme ce consilierii judeţeni PSD propun organizarea unui concurs de soluţii in vederea unei denumiri pentru Aeroportul Internaţional Iaşi, deputatul PNL Marius Bodea, fost şef al acestei institu ...

Raport de activitate scris dintr-o răfuială politică

Cu excepţia Consiliului Judeţean, a cărui conducere prezintă anual un raport de activitate, niciun alt astfel de for deliberativ nu a avut vreodată iniţiativa intocmirii şi depunerii unui raport de activ ...

Liberalii îl acuză pe ministrul Justiţiei de „nepotism“

Ludovic Orban a făcut mai multe declaraţii legate de scandalul de la „Cuza“, in care Alexandru Toader, fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a ajuns asistent. Şeful liberalilor a afirmat ...

Propunere de schimbare a numelui Aeroportului din Iaşi

Grupul consilierilor judeţeni PMP a depus, in cursul acestei săptămani, o iniţiativă privind schimbarea denumirii Aeroportului Internaţional Iaşi. Demersul aleşilor judeţeni PMP, prin vocea liderului A ...

Mesajul lui Iohannis, la un secol de la bătălia de la Oituz

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat, vineri, un mesaj participanţilor la manifestările ce marchează 100 de ani de la bătălia de la Oituz, in care precizează că eroii de la Oituz şi Marea Unire nu pot ...

50% dintre stranieri vor să revină acasă

Ministrul pentru Romanii de Pretutindeni, Andreea Păstarnac, a declarat joi, la Suceava, că mai mult de jumătate dintre romanii plecaţi la muncă in străinătate au in vedere şi posibilitatea de se intoar ...