1 autostrada

Dimensiune font:

Chinezii, chemaţi să salveze proiectul himeră al Moldovei

| 13-08-2017 12:00

În cadrul unei vizite făcute de o delegaţie chineză în judeţul Iaşi, preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, a solicitat sprijin asiaticilor pentru construirea Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş * totodată s-au luat în calcul investiţii în infrastructura de căi ferate rapide


Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, şi prefectul Marian Şerbescu au avut ieri o întrevedere cu reprezentanţi ai administraţiei publice a oraşului Sanmenxia din China. Delegaţia chineză a fost condusă de viceprimarul Sun Jiwei. Discuţiile au vizat colaborarea administrativă dintre cele două părţi în domenii precum infrastructură rutieră, cultură, învăţământ universitar şi comerţ, accentul fiind pus pe oportunităţile şi potenţialul de dezvoltare şi investiţii al judeţului Iaşi. Şeful delegaţiei chineze s-a arătat interesat de promovarea relaţiilor dintre cele două comunităţi arătând disponibilitatea de cooperare pe domeniile amintite. „Îmi place foarte mult Iaşul. Este un oraş sigur, curat, liniştit. Apreciez deschiderea preşedintelui Consiliului Judeţean pentru încurajarea parteneriatelor între oamenii de afaceri din zonele pe care le reprezentăm” a declarat Sun Jivei, viceprimarul oraşului Sanmenxia.

La rândul său, preşedintele CJ Iaşi a evidenţiat importanţa acestor întâlniri care se pot concretiza prin proiecte comune între cele două părţi şi a subliniat interesul instituţiei pentru susţinerea tuturor activităţilor convenite între cele două administraţii. De asemenea s-a discutat despre încurajarea companiilor chineze interesate să intre pe piaţa românească sau să îşi dezvolte afacerile aici „Întrevederea a fost foarte constructivă. Îmi doresc mult ca în urma discuţiilor de astăzi să încheiem colaborări prin proiecte fezabile care să implice mediul de afaceri ieşean şi pe cel din oraşul Sanmenxia”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Şeful judeţului a propus delegaţiei chineze începerea procedurilor pentru realizarea înfrăţirii dintre cele două comunităţi.

 

Ce proiecte au fost aduse în discuţie

Viceprimarul oraşului Sanmenxia a lansat invitaţia ca în luna mai a anului viitor o delegaţie formată din reprezentanţi ai administraţiei judeţene, împreună cu oameni de afaceri din Iaşi să participe la unul dintre târgurile de profil organizate în regiunea chineză pe care o reprezintă. Domeniile vizate sunt industria farmaceutică, alimentară, textilă, precum şi industria aurului. Preşedintele CJ Iaşi a mai propus delegaţiei din China realizarea unui parteneriat public privat pentru construirea autostrăzii Iaşi-Tg. Mureş şi a unei linii rapide de cale ferată între Iaşi şi Bucureşti.

În cadrul întâlnirii, cele două părţi au pus accent şi pe învăţământul superior şi s-a stabilit încheierea unor parteneriate între universităţile din cele două regiuni. În cadrul acestora studenţii ieşeni şi cei chinezi vor putea participa la schimburi de experienţă. 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 
ULTIMA ORA

 

 

 
loading...

 

Încă o TRAGEDIE pe calea ferată: un bărbat s-a aruncat în fața trenului

După cazul mamei cu trei copii, care s-a aruncat in fata trenului si si-a pus capăt zilelor, acum o nouă tragedie se petrece pe calea ferată. Un bărbat de 40 de ani din Vaslui s-a aruncat in fata trenului ...

Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 18 august 1917 GALERIE FOTO

 NOTA: Citiţi in cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 18 august 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era in plină desfăşurare.  Sergentul Frigorescu Ioan, din Regim ...

Micuţa Carolina are nevoie de sprijinul nostru!

Oana şi Alexandru Geantă sunt nişte părinti tineri, din Iaşi, şi nişte oameni cum rar ţi-e dat să intalneşti. Sunt o familie frumoasă, cu doi copii – Victor, de 4 ani, şi Carolina, de un an ş ...

Asfaltări în forţă pe tronsonul Tudor Vladimirescu - Podul de Piatră FOTO

Modernizarea Splai Bahlui - Mal Drept, una dintre cele mai ample lucrări de infrastructură desfăşurate in acest moment in Iaşi, avansează conform graficului. Ieri, echipele Viarom au continuat asfaltarea ...

 

Minor ajuns la spital după un ACCIDENT rutier!

Un băiat de 16 ani a ajuns la spital, după ce a fost victima unui accident rutier. Astfel, medicii ieşeni au constatat că victima suferise o politraumă, după ce, fiind pe un scuter, a fost lovit de un aut ...

Autostrada Iaşi – Târgu Mureş este blocată de... urşi

Autostrada Iaşi – Targu Mureş continuă să rămană o himeră pentru dezvoltarea unui infrastructuri care scoată regiunea de Nord-Est dintr-o amorţeală economică. Intenţia Companiei Naţionale de ...

Zilele comunei Taşca

  Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează, pe 19 şi 20 august, Zilele Comunei Taşca, in parteneriat cu Primăria. Localitatea ...

Sancţiuni de peste 400.000 de lei date de oamenii legii

În perioada mini-vacantei de Sfanta Maria, politistii ieşeni au fost la datorie pentru siguranta si linistea cetătenilor. În cinci zile, poliţiştii ieşeni au constatat peste 100 de infracţiuni ...

CELE MAI NOI PROIECTE IMOBILIARE DIN IASI

                     90% dintre dezvoltatorii imobiliari din judetul Iasi sunt deja partenerii nostri. Pentru o ofertă personalizată de promovare a ...

Elevi, şefi peste un municipiu

Un adolescent din municipiul Barlad, elev al Liceului cu Program Sportiv, a fost caştigătorul concursului „Primar pentru o zi”, organizat anual de autorităţile locale din Vaslui. El a impresiona ...